-Mi-e somn si se fac patru zile de cand nu am mancat nimic din cauza lipsei de alimente.
-Pai de ce nu iti achizitionezi?
-Nu..Mi-e somn si am de scris o pagina.
-Pai daca nu te mai saturi de mosi..
-(insufletin brusc): Pe unul l-am adus la redactie!
-(sec): L-am vazut..abia se mai misca.
-(admirativ): 93 de ani...!
-Sa-i dea Dumnezeu sanatate.
Colegul Andrei scrie despre mosi, desi aria personajelor lui predilecte e destul de larga: „copii, prostituate, batrani, pesti, drogati, tot ce e marginal”.
Mosii sunt insa pasiunea lui declarata. Ii dibuieste prin diverse orase, ii imbarliga, se imprieteneste cu ei si ii convinge sa-i vorbeasca ca unui preot ce primeste cu gravitate confesiunile cele mai tulburatoare si atroce. Cand vorbeste de cate un „client” ii stralucesc ochii si aproape ii vine apa in gura. Scrie zeci de mii de semne pe care le varsa pe internet, in absenta unui ziar dedicat biografiilor.
Extrage cu indemanare franturi, detalii, mici poante si imagini. Se simte bine printre ei, le cunoaste bine mirosul de piele uscata, respiratia greoaie, e familiar cu zbarciturile iar verbul la trecut ii atenueaza frica de viata, groaza de viitor. „Am unu´ acum pe teava, e dumnezeu. Sunt fiert pe el”, ne anunta cateodata si incepe sa povesteasca intamplari de film cu lagare, calatorii de luni de zile in trenuri siberiene, sange si excremente.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu