Sa fim ingretosati si interesanti

O sa dezvolt o pasiune pentru oameni normali. Aia impacati cu ei adica. Pentru ca pamantul abia ii mai incape pe ceilalti.
Nu mai e la moda sa fii senin, simpla utilizare a adjectivului normal atrage dupa sine ca un blestem totemic mediocritatea.
Lipsa frustrarilor nu mai este acceptata sub nicio forma. e obligatoriu sa fii:

1. stresat - cuvantul a intrat in vocabularul cotidian iar absenta lui in discurs naste confuzie. E musai sa fiu nemultumit si sa am o stare naspa, stresul justifica fara dificultate si starea si pretextul. De aici lucrurile evolueaza pe sistemul bulgarelui de zapada. Daca esti stresat nu zambesti (cu stresul nu te joci, da?), nu te futi, nu vorbesti, nu dormi bine si, in general, nu faci nimic.

2. depresiv - aproape ca e o conditie. perioadele de depresie sunt indispensabile. motivele variaza de la frustrarea ca nu-ti poti cumpara perechea AIA de pantofi (da, costa o gramada, dar nu e vorba de niste simple incaltari, e ceva mai profund, mai vast, imposibilitatea obtinerii unui bun in pofida efortului depus, blaaaaa) pana la incalzirea globala, sistemul, viata, etc.

3. nemultumit - a fi multumit este echivalent cu a fi manelist. Pentru ambele categorii ar trebui introdusa pedeapsa capitala. Multumirea este un pacat si are radacini si in patologie. Nemultumitii sunt critici, uneori cinici, dar de fiecare data interesanti, rastoarna sistemul (in mintea lor), si prin asta se ridica deasupra lucrurilor si in general a oamenilor.

4. lipsit de modestie. modestie = incapacitatea de a-ti vinde marfa (marfa = tu), ceea ce e un pacat capital in era marketingului.

5. fii open-minded si proactiv. numai daca acumulezi cantitati impresionante de informatii (chiar daca asta nu-ti va modifica niciodata elementar existenta) esti apt sa...mori.

Daca nu ne putem ridica singuri simulam inconstient caderi de la care sa ne echilibram macar. orice, numai sa obtinem o miscare sufleteasca. si citim cu infrigurare, si ne uitam la filme (de arta) si ne exilam sufletul cu infrigurare, ingroziti ca daca am ramane singuri, in liniste, cu el i-am auzi scancetul. Asa, despodobit de voalurile culturale, lenjeria de cuvinte goale, imaginile captate sarguincios, ne-am speria de micimea lui. fara sa banuim ca dimeniunile la care il obligam masurandu-l si cantarndu-l ca pe o halca de carne sunt amplificate de ecrane paralele si lentile suprapuse, si ca toti il hranim artificial si-l imbuibam cu steroizi si-l spoim cu vopsele cu e-uri, il trimitem la produs in fiecare noapte.