Ideea e sa nu te opresti niciodata din cautare

Am cautat caii si am gasit asta:

Si zau ca nu ne-am suparat.
Nu stiu cat am stat si oricum, ma indoiesc ca acolo exista timpul.
Ca si Fat-Frumos care trece de incercarile initiatice pentru a fi demn de mana printesei si de titulatura de urmas al regelui, noi am trecut cu bine de Gaura din Gard, in care destinul ne-a aruncat imediat ce am iesit in soseaua Petricani. demonul gaurii, responsabil cu paza campului de gunoaie, era probabil la wc sau, innebunit de singuratate, se aruncase intr-un lac - Tei dupa toate probabilitatile.
Fortuna ne-a luat sub aripa ei ocrotitoare si la trecerea pe langa Adapostul Toaletelor, astfel incat am trecut si de acest obstacol fara incidente majore - cele minore au vizat doar atacurile de panica succedate de hohote de ras.

E bine ca exista locuri. si e genial sa le vezi.
Zambetul de fotograf. sau bucuria unei descoperiri (kinder surprise)


o usa de frigider sprijinita intr-o lopata - o ciudatenie in oricare alt context

niciodata nu retin concluziile. procesul premergator se labarteaza ca o vegetatie parazita

Era un pic ciudat sa merg pe strada abia reusind sa potolesc umbrela. Nu stiu daca mai ploua dar aveam impresia ca o sa ma protejeze macar un pic de vant, cand colo eram ca o mary poppins depasita de situatie. si mai era si foamea. abia cand mi-am dat seama ca mi-e rau de foame si am vrut sa fac schimbul cinstit bancnota - produs alimentar, am realizat ca nu am niciun leu asupra mea. caram, in schimb, in geanta un dosar greu. pe mine ma cocosa iar pe altii, in orice tara ceva mai evoluata decat bangladesh, i-ar fi bagat la parnaie.

si asa, ploaia scremuta, sau poate doar limba pantofului defect, care se incapataneaza sa se deplaseze spre dreapta, lasand sa se vada indecent un petic de ciorap si sa patrunda frigul (poate de-aia imi si era frig, se strecura pe-acolo si se infiltra in tot corpul) m-au lasat sa descopar ca:

1. sunt de o lasitate profunda
2. nu voi fi niciodata 'profi' in 'cariera'

Ambele concluzii m-au linistit si m-au facut sa rasuflu usurata.

A. De cand ma stiu, lasitatea ma face curajoasa. iar la un moment dat, am gasit in momentele de lasitate, pe langa o cantitate insemnata de dezgust, si ceva satisfactii maruntele.

atunci cand ma simt filata, atacata sau incoltita de potentiali criminali in serie, alcoolizati, tupeisti, etc. ma intorc spre ei si intru in vorba pe un ton extrem de serios si politicos. in cultura populara strategia se numeste "a te face frate cu dusmanul". Rezultatul e invariabil acelasi***. elementul negativ va fi atat de socat ca e tratat ca o fiinta umana incat se va adapta automat tonului. se desumfla vizibil, ezita, si raspunde intr-un limbaj articulat. adica el are placa pregatita, gesturile sunt reflexe, abia asteapta sa izbucneasca, sa injure, oracaie, jigneasca, loveasca, dar nimic nu-l bulverseaza mai tare ca tratamentul civilizat.

am patit-o intr-o vara pe o strada dosnica, luuunga, din crangasi, pe care nu se mai vedea nimeni in afara de mine. si de vreo 15 muncitori. cu exceptia a doi-trei indivizi care sprijineau niste lopeti, ceilalti zaceau la marginea drumului, doborati de lene. aparitia mea a fost semnalata cu chiote si fluieraturi inca de la distanta la care imi pareau niste insecte. scenariul care mi s-a conturat in minte nu era deloc optimist: ma asteptam la maini pe fund, comentarii obscene, obiecte aruncate in mine. finalul putea fi unul singur - eu plangand de nervi.

pentru ca sunt prea lasa sa ma iau cu ei in gura sau sa raspund la vreo jignire, am facut singurul lucru care m-ar fi putut salva. mi-am spus ca toate observatiile spuse in gura mare la adresa unor organe ce ne diferentiaza sunt doar o iluzie. si cand am ajuns in dreptul lor am deviat de la traseu, am coborat de pe trotuar, am traversat si am mers tinta la cel mai apropiat specimen. mi-am infipt privirile in ochii lui si l-am intrebat de cutare strada cu seriozitatea si politetea cu care m-as fi adresat unui domn cu joben. nu, reverenta n-am facut.


***(a se citi - printr-un noroc chior, nu mi-am furat-o. inca)

Sa fim ingretosati si interesanti

O sa dezvolt o pasiune pentru oameni normali. Aia impacati cu ei adica. Pentru ca pamantul abia ii mai incape pe ceilalti.
Nu mai e la moda sa fii senin, simpla utilizare a adjectivului normal atrage dupa sine ca un blestem totemic mediocritatea.
Lipsa frustrarilor nu mai este acceptata sub nicio forma. e obligatoriu sa fii:

1. stresat - cuvantul a intrat in vocabularul cotidian iar absenta lui in discurs naste confuzie. E musai sa fiu nemultumit si sa am o stare naspa, stresul justifica fara dificultate si starea si pretextul. De aici lucrurile evolueaza pe sistemul bulgarelui de zapada. Daca esti stresat nu zambesti (cu stresul nu te joci, da?), nu te futi, nu vorbesti, nu dormi bine si, in general, nu faci nimic.

2. depresiv - aproape ca e o conditie. perioadele de depresie sunt indispensabile. motivele variaza de la frustrarea ca nu-ti poti cumpara perechea AIA de pantofi (da, costa o gramada, dar nu e vorba de niste simple incaltari, e ceva mai profund, mai vast, imposibilitatea obtinerii unui bun in pofida efortului depus, blaaaaa) pana la incalzirea globala, sistemul, viata, etc.

3. nemultumit - a fi multumit este echivalent cu a fi manelist. Pentru ambele categorii ar trebui introdusa pedeapsa capitala. Multumirea este un pacat si are radacini si in patologie. Nemultumitii sunt critici, uneori cinici, dar de fiecare data interesanti, rastoarna sistemul (in mintea lor), si prin asta se ridica deasupra lucrurilor si in general a oamenilor.

4. lipsit de modestie. modestie = incapacitatea de a-ti vinde marfa (marfa = tu), ceea ce e un pacat capital in era marketingului.

5. fii open-minded si proactiv. numai daca acumulezi cantitati impresionante de informatii (chiar daca asta nu-ti va modifica niciodata elementar existenta) esti apt sa...mori.

Daca nu ne putem ridica singuri simulam inconstient caderi de la care sa ne echilibram macar. orice, numai sa obtinem o miscare sufleteasca. si citim cu infrigurare, si ne uitam la filme (de arta) si ne exilam sufletul cu infrigurare, ingroziti ca daca am ramane singuri, in liniste, cu el i-am auzi scancetul. Asa, despodobit de voalurile culturale, lenjeria de cuvinte goale, imaginile captate sarguincios, ne-am speria de micimea lui. fara sa banuim ca dimeniunile la care il obligam masurandu-l si cantarndu-l ca pe o halca de carne sunt amplificate de ecrane paralele si lentile suprapuse, si ca toti il hranim artificial si-l imbuibam cu steroizi si-l spoim cu vopsele cu e-uri, il trimitem la produs in fiecare noapte.

Cosmar cu Moni

Fugim de realitate ca de dracu'.

Pentru Negrut. si Ginger

Imi vine sa plang.
Oamenii sunt cele mai nenorocite fiinte.

La adapostul Tei-Toboc mai multi cai isi duc zilele din mila catorva persoane inimoase care le duc din cand in cand morcovi, mere si graunte. Unii au fost batuti si chinuiti indelung, impartindu-si viata intre grajduri insalubre, hamuri si biciuri. Cine nu a citit Negrut la varsta de 9 ani si nu a recitit-o pe urma de mai multe ori nu are cum sa stie cat de dureroase sunt infectiile copitelor provocate de paiele amestecate cu balegar. nici cat de chinuitori sunt ochelarii de cal, care le acopera ochii frumosi si ii obliga sa vada doar in fata.

Eu stiu ca atunci cand un cal iti mananca din mana si iti pipaie palma in cautarea cubuletului de zahar cu buzele lui groase din care rasar fire tepoase te simti mic si nevolnic. si vezi urechile ciulite si ii simti forta scaparatoare din copite si tremurul crupei si incordarea plina de energie sau linistea calda. si atunci se poate intampla ceva extraordinar. calul fornaie si, dezvelind niste dinti infricosatori si murdari, rade...

Cum poti sa vorbesti despre fiintele astea libere si maiestuoase referindu-te la martoagele care imbatranesc in hamuri, folosite doar pentru caratul poverilor? cum sa le furi galopul si maretia pe care doar cerul si campurile salbatice le cunosc?

Cum sa-i folosesti la cele mai grele munci si sa te descotorosesti de ei ca de leprosi?

Sambata ma duc la Toboc.

De pe retina, pac! in subconstient

no comment
la listele de evrei ucisi se pot adauga oricand noi chipuri


raza aia e ce trebuie

exclusa?
paradis
;)
femeia robotizata, care tese poticnit, fara sa atinga dantela, in fiecare zi, mereu

Mafia

Da, am vreo doua tiruri in vama, cu raiati maro, urzici verzi si picioare de pesti...da ma, conserve..

Status

Dragostea e atunci cand e vara si ti se rupe tocul pantofului in asfaltul incins - e semn ca cineva se gandeste la tine. face vraji. te vrea inapoi.

Zi dupa zi

-Mi-e somn si se fac patru zile de cand nu am mancat nimic din cauza lipsei de alimente.

-Pai de ce nu iti achizitionezi?

-Nu..Mi-e somn si am de scris o pagina.

-Pai daca nu te mai saturi de mosi..

-(insufletin brusc): Pe unul l-am adus la redactie!

-(sec): L-am vazut..abia se mai misca.

-(admirativ): 93 de ani...!

-Sa-i dea Dumnezeu sanatate.



Colegul Andrei scrie despre mosi, desi aria personajelor lui predilecte e destul de larga: „copii, prostituate, batrani, pesti, drogati, tot ce e marginal”.



Mosii sunt insa pasiunea lui declarata. Ii dibuieste prin diverse orase, ii imbarliga, se imprieteneste cu ei si ii convinge sa-i vorbeasca ca unui preot ce primeste cu gravitate confesiunile cele mai tulburatoare si atroce. Cand vorbeste de cate un „client” ii stralucesc ochii si aproape ii vine apa in gura. Scrie zeci de mii de semne pe care le varsa pe internet, in absenta unui ziar dedicat biografiilor.

Extrage cu indemanare franturi, detalii, mici poante si imagini. Se simte bine printre ei, le cunoaste bine mirosul de piele uscata, respiratia greoaie, e familiar cu zbarciturile iar verbul la trecut ii atenueaza frica de viata, groaza de viitor. „Am unu´ acum pe teava, e dumnezeu. Sunt fiert pe el”, ne anunta cateodata si incepe sa povesteasca intamplari de film cu lagare, calatorii de luni de zile in trenuri siberiene, sange si excremente.