Muzica de după-amiză şi un Maşkin contemporan

Cişmigiu
După-amiză leneşă, primăvara zglobie.
De pe o bancă se prelinge un individ blond. S-a descălţat transformând parcul într-o prelungire a sufrageriei personale. Picioarele interminabile, încrucişate, se termină cu nişte tălpi gigantice, ce se odihnesc pe doi bocanci uriaşi, scoşi parcă dintr-o ladă cu vechituri sau dintr-o cazarmă, la mulţi ani după încetarea războiului în care au fost târâţi.
În mâini i se odihneşte un volum creponat de atâta frunzăreală, o ediţie franţuzească din Idiotul.