in loc de raspuns

Stiu doar ca am fugit.

doar plimbarile lungi, nocturne, pe trotuare largi si pustii pot limpezi gandurile.
usa era acolo. neagra dar prietenoasa, aproape ca-i stiu mirosul. de cate ori nu m-am lipit cu nasul de ea ca sa ma ascund de vizor..si totusi, cand s-a stins lumina, s-a lasat intunericul peste tot si am inghetat.

usa blocului era inchisa, ca si cand tocmai iesisei si o inchisesei cu grija. ma amuza de fiecare data cand ne intorceam pe 14 carari acasa si, desi abia mergeai, imbratisand peretii, inchideai cu religiozitate usa, usor, fara zgomot, aproape cu aceeasi grija meticuloasa rezervata lustruirii aparatului, sau manevrarii condimentelor.

cred ca si asta mi-a placut. m-am indragostit de gesturile mici, de prietenii tai, de apucaturile maniacale. si cand am deschis usa, am gasit-o. poate era sora mai mica a emmei, emma in varianta viguroasa, dar cu acelasi tors de sfarleaza de matase cu care te invaluie din mustati pana in varful cozii.

in fata tufelor de langa benzinarie nu m-am mai putut abtine. am rupt cu dusmanie globuletele albe si le-am calcat, le-am aruncat pe trotuar pocnindu-le cu piciorul, as fi vrut sa le pocnesc pe toate, sa le las acolo, pe asfalt, sa fac sa tasneasca zeama aia din crusta lor delicata, dar erau ma multe ca niciodata, sute, parca cu cat striveam mai multe cu atat vedeam mai multe, se multiplicau in nestire, se transformau in ciorchini.

aveam 2 tigari. vroiam sa le fumez privindu-te, sa iti pun mana pe obraz, chiar daca mirosea a sapun si tutun, sa plec si sa nu te mai vad niciodata.

later edit: citind postul tau, care e minunat, am realizat cat de diferit a fost, cat de uman si pe de alta parte cat de mult m-am transformat eu in astia 2 ani, incercand sa fiu mai meticuloasa si mai hotarata, asa ca tine..parca am facut un transfer de personalitate.