duhul rau din iarba

oamenii rai sunt misto pt ca nu se straduiesc sa para buni.

as face personaj din omul care se plimba cu flasneta printre mesele de pe smardan, cu palarie rotunda si mustata de charlie chaplin.

"Ca şi copil, Charlie a locuit cu mama sa în numeroase locuri şi adrese, printre care şi 3 Pownall Terrace, Chester Street şi 39 Methley Street. Bunica sa din partea mamei era jumătate ţigancă, lucru de care era extrem de mândră, dar a fost descrisă şi ca „Scheletul din dulapul familiei noastre”. Tatăl lui Chaplin, Charles Chaplin Sr., era alcoolic şi nu a prea avut contact cu fiul său, cu toate că acesta şi fratele său vitreg au locuit cu tatăl lor şi amanta lui la adresa 287 Kennington Road, unde în ziua de azi poate fi găsită o placă comemorativă. Cei doi fraţi vitregi au locuit acolo, în timp ce mama lor, care era bolnavă mental, a fost dusă la azilul Cane Hill din Culdson. Amanta tatălui lui Chaplin l-a trimis pe acesta la şcoala Kennington Road. Tatăl său a murit din cauza alcoolului când Charlie avea 12 ani, în anul 1901".

dar sefii au zis ca e un caz clasic de filantropica.
trist.

later edit :)
sefii s-au razgandit, so:

Enişor Vasile, Charlie Chaplin cu flaşnetă şi papagali

Comediantul ambulant care colindă străzile din Centrul Istoric şi-a plimbat flaşneta şi papagalii inclusiv pe scena Teatrului Naţional, în spectacolul Tache, Ianche şi Cadâr.

De opt ani de zile, nea Vasile colindă străzile Capitalei, cu o cutie magică din care răsună acordurile pline de nostalgică ale romanţelor. Bucureştenii care obişnuiesc să meargă seara la terasele din Centrul Istoric s-au obişnuit cu el. „Copia lui Charlie Chaplin” plimbă pe flaşnetă trei papagali aducători de noroc. Pentru 5 lei, păsările aleg dintr-o cutiuţă un bileţel care vorbeşte despre destinul, dragostea, supărarea şi destinul oricui. În afară de cele trei păsări colorate, flaşnetarul mai are în recuzită un şoricel care, strecurându-se din pumnul lui, ştie să apuce în lăbuţe bileţelul norocos.

„Am fost la spectacole la Ateneu şi la teatre, iar în piesa <> eu sunt omul cu flaşneta!”, povesteşte plin de mândrie nea Vasile. Când vine vorba de teatru aminteşte de fiecare dată de actori pe care i-a întâlnit şi pe care îi stimează. De la unii dintre ei a primit şi suveniruri, cum ar fi pălăria neagră, dăruită de George Mihăiţă.

„Totul e să aduci un zâmbet”

„Bunicul era flaşnetar şi primul care a început să cânte la pianină armonică în Bucureşti”, se mândreşte nea Vasile. Chiar dacă se trage din neam de lăutari, flaşnetarul spune că lui cel mai mult i-a plăcut să lucreze la circ. Acolo a început să muncească încă din copilărie, când bătea ţara în lung şi în lat ca îngrijitor de animale şi vânzător de bilete.

„Nu mai e cum a fost. Atunci era frumos, când se făceau bâlciuri adevărate”, oftează el cu gândul la mulţimea veselă şi pestriţă pentru care sosirea circului era un moment de sărbătoare.

La bâlci, nea Vasile a învăţat să dreseze papagalii. Recunoaşte că păsările lui nu sunt „mama Omida”, dar îi fac pe oameni să râdă şi să se simtă bine. „Totul e să aduci un zâmbet”, spune el. De aceea, una dintre cele mai mari satisfacţii este să îi vadă pe cei din jur veseli, chiar dacă unii dintre clienţi nu cred în previziunile din bilet. „Cine a scris primele bilete de papagal?”, întreabă flaşnetarul, fericit că munca lui aminteşte, întrucâtva, de publicaţia umoristică a lui Tudor Arghezi. El spune că mai există băieţi care cumpără papagali gata dresaţi şi merg cu ei prin parcuri, dar ei nu au o meserie adevărată. „Meseria e de flaşnetar. Muzica îl înveseleşte pe om, iar papagalul sau şoricelul îi dă speranţă. Ca să le dresez să nu fugă le păcălesc cu miere, cu mei, cu morcov, le pun mai întâi inel la picior şi le învăţ şi pe ele să se simtă bine făcând asta”, povesteşte nea Vasile.

„Dacă am 10 clienţi într-o zi sunt fericit”

Chiar dacă meseria de comediant ambulant este moartă pe timp de iarnă, nea Vasile nu se nelinişteşte. Speră să găsească evenimente la care să-şi ducă papagalii şi să fie primit în restaurantele în care ste deja cunoscut. Pentru evenimentele importante din oraş ar vrea să organizeze o trupă de comedianţi care să readucă spiritul Bucureştilor de altă dată.

„Aş vrea să-mi formez o echipă. Mi-ar trebui un ziarist, îmbrăcat în Gavroche, care să facă un ziar despre Bucureştiul vechi, cu versuri şi poveşti din oraş, şi florărese frumoase care să se costumeze, nu ca cele de acum, îmbrăcate în blugi. Să-i fie omului drag îşi aduce aminte de cum era odată”, mărturiseşte flaşnetarul.

Îi pare rău de toţi cei care au un dar şi nu sunt apreciaţi. „Bărbatul care cântă la metrou la nai, a cântat peste tot la viaţa lui şi nu-l ia nimeni în seamă. Mai este şi cel cu vioara, un om în etate care cântă seara pe Smârdan. Asta e meseria lor, asta ştiu să facă cel mai bine, dar oamenii îi văd doar ca pe nişte cerşetori, deşi niciunul nu întinde mâna”, oftează nea Vasile.

Întrebări şi răspunsuri:

-De unde v-a venit ideea costumării în Charlie Chaplin?

-Când lucram la circ, patroana m-a pus la intrare să chem oamenii. Nu venea lumea, aşa că am luat o cariocă şi mi-am desenat mustaţă, o pălărie şi un baston şi am pus la casetofon melodia <>. De atunci, aşa am rămas. Am şi pantofi cu vârfurile întoarse!
-De unde aveţi flaşneta?
-Aceasta e făcută de mine. O flaşnetă adevărată, originală costă câteva sute de euro, dacă aş avea aşa ceva nu aş da-o pentru nimic în lume.

Ce-i place:

„Îmi plac mult animalele, păsările în special. Îmi place să râd sau să fac un sfat. Dacă nu aveam copii şi nepoţi aş fi plecat în toată lumea să văd cum e şi să-mi fac alt rost. Aş pleca şi acum, dar au nevoie de mine.

Ce nu-i place:

„Nu-mi plac oamenii care îi dispreţuiesc pe cei necăjiţi. Nu-i obligă nimeni să facă nimic. Atunci când aud comentarii răutăcioase mă fac că nu aud”.

Data naşterii: 1 ianuarie 1966
Profesie: comediant
Familie: căsătorit, cinci copii