Bunica-mea mi-a povestit azi o faza geniala.
Stateam amandoua pe bancuta in curte si, pentru ca Cerbul de aur s-a terminat, faceam conversatie vorbind despre vreme. Subiectul s-a epuizat repede si eu, amintindu-mi de serviciu, am intrat in depresie.
Bunica-mea, acum pensionara, a inceput sa imi povesteasca despre serviciul ei. Era obligata ca, de cateava ori pe saptamana sa mearga in nicte sate din vecinatate, singura, pe drumuri desfundate si pustii, purtand o sacosa plina de bani (a fost contabila). Transport nu. Se trezea la ora 5 , in ierni viscoloase si pleca asa, singura, prin nameti, mergand cate 15 kilometri pe jos.
Intr-o astfel de dimineata, cand afara era inca bezna si bunica-mea abia lasase in urma ei ultimele case din sat, prin suieratul vantului a intuit un zgomot ciudat, un ropot mai intai vag, apoi din e in ce mai puternic, crescand mereu, amenintator. Si cand ea, saraca, se pregatea ingrozita sa vada pamantul crapandu-se de cutremur, pe langa ea au tasnit in salturi nebune o multime de iepuri salbatici, inconjurand-o, lovindu-se de picioarele ei si pierzandu-se in intunericul din fata ei.
exact ca bunica lui Bala care vedea in drumul ei spre scoala cerbi, in satul ala din Covasna.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu