spray-ul paralizant - cel mai bun prieten al oamenilor paşnici, care aşteaptă tramvaiul la ora 21 în Bucureşti

-Da-mi si mie o ţigară.

parcă a aparut din neant, eu sunt cu mintea în altă parte, cum să găsesc nişte raceri, ce iso să bag pentru o poză ok noaptea, cum să obţin declaraţii, bla, bla..

-N-am. şi nu mint când spun asta. back to iso.

- Atunci dă-mi zece mii.

ce, e tot aici? mă uit mai cu atenţie. ezit, dar mint fără ruşine.

- Să mori tu că n-ai?

- N-am, pe bune, chiar n-am zece mii.

- Atunci dă-mi 50 de mii.

mă uit tot mai neliniştită după tramvai, chiar dacă asta înseamnă să o scap din privire. Nu ştiu ce va urma.

-Tu n-auzi să-mi dai zece mii?...rămân cufundată în tăcere, privind un tramvai invizibil.

Şi dacă te controlez şi găsesc bani ce-ţi fac? fă, n-auzi?

nu-mi dau seama de vârstă, dar e posibil să fie chiar mai mică decât mine, dar genul ăla, îmbătrânit prematur. chiar şi aşa, după o scurta analiză, renunţ la posibilitatea unei confruntări fizice - de când frati-miu a crescut şi nu ne mai luăm la bătaie mi-am pierdut antrenamentul. şi am un rucsac de 5 kile în spate.

conştientizând absurdul situaţiei mă folosesc de retorică.

- De ce să îţi dau? Ne cunoaştem de undeva?

- Dă-mi, fă, 50 de mii că te bat şi-ţi iau şi banii şi telefonul.

Apelez la varianta intimiantă (în mintea mea, desigur)

-Sun la poliţie!, dar craca speranţei îmi e tăiată, scurt, de sub picioare:

-Şi ce-o să-mi facă poliţia?
...

-Dă-mi 10 mii..nici nu sunt pentru mine, pentru taică-miu că are nevoie de două fiole de Aulin..

mă răsucesc pe călcâie şi mă îndrept spre un taxi, oprit la semafor, diversiune. mă aşteptam la un cuţit ceva, împlântat între coaste. ultimul lucru de care îmi amintesc a fost un şuierat de flegmă.

Buna dimineata - o fi fost

Cam asta se intampla la mine in gradina la ora la care, mai nou, trebuie sa ma trezesc. (in conditiile in care intarzii oricum vreo ora la job).

Un monument pentru shaormăriile strategice

Metroul era mult mai gălăgios acum doi ani şi patru luni, când am coborât definitiv scările rulante. În plus, mirosea într-un fel anume, un damf greu, de ulei ars, ce rămânea în nări ore întregi după. Oamenii care-l populau erau altfel proiectaţi, prea gălăgioşi sau prea tăcuţi. Unii se conectau la fire, şi le înfigeau în urechi, probabil ca să nu asurzească din cauza metroului. Îi auzeam şi-i vedeam pe toţi şi-i urmăream cum se buluceau pe scări, încercând să ghicesc pe unde ar veni ieşirea mea.

Ieşirea n-am mai găsit-o şi am rămas la metrou. Am avut timp să-l îmblânzesc staţie după staţie, până am desenat din el o hartă. Peste ea am suprapus clădirile care ar veni deasupra, pieţele de maşini, service-urile auto, McDrive-urile, intersecţiile, cursul Dâmboviţei şi shaormăriile. Cu shaormăriile a fost cel mai ciudat, nu le înţelegeam la început importanţa strategică, nu puteam să pricep ce au castraveţii muraţi dinăuntru cu varza şi cu puii zgâriaţi de pe rotisor. Acum aş ridica un monument al shaormăriei. „Aici s-a ridicat prima shaormărie şi de atunci bucureştenii sunt fericiţi în graba lor“, atât să scrie dedesubt. Nu, aş mai pune ceva: „Cu dragoste, pentru oraşul de deasupra, pe care nu-l înţeleg cu totul“.

(Îmi iau libertatea de a posta textul asta întrucât se găseşte oricum, în Evz şi pentru că poate fi o pagină din jurnalul oricărui provincial, aterizat în, asimiat (nu pe deplin) de oraş)
Mulţumesc, Vlad.

Muzica de după-amiză şi un Maşkin contemporan

Cişmigiu
După-amiză leneşă, primăvara zglobie.
De pe o bancă se prelinge un individ blond. S-a descălţat transformând parcul într-o prelungire a sufrageriei personale. Picioarele interminabile, încrucişate, se termină cu nişte tălpi gigantice, ce se odihnesc pe doi bocanci uriaşi, scoşi parcă dintr-o ladă cu vechituri sau dintr-o cazarmă, la mulţi ani după încetarea războiului în care au fost târâţi.
În mâini i se odihneşte un volum creponat de atâta frunzăreală, o ediţie franţuzească din Idiotul.

E foarte simplu, e un joc

Cand cuvintele isi sleiesc substanta si nervii se dizolva ne salveaza muzica.

I-am imprumutat ceva cuiva, dar nu mai stiu ce si cui

Multe s-au ratacit sau se odihnesc acum pe rafturi straine.
Patesc asta de cand ma stiu. Cand un lucru, in special carte, imi place FOARTE mult, simt nevoia sa il dau mai departe. sa il recomand, laud, comentez, elogiez si pe urma sa il instrainez. Tanjesc dupa el o vreme apoi, inevitabil, uit cui l-am imprumutat. Am incercat sa fac liste. Le-am pierdut. Am intrebat. Nimic.
Ciudat, chiar si asa, ceva ma facea sa imi infrang parerile de rau. Cineva se bucura, la randul lui, de un lucru de care eu si eu m-am bucurat :) se bucura datorita mie. si cartea mea, in loc sa isi sfarseasca drumul in biblioteca mea, a mai castigat un suflet.
Bine, uneori gargara asta nu functioneaza si atunci imi cumpar iarasi cartea pe care i-am dat-o dumnezeu-stie-cui.
dar cel mai nasol e atunci cand le dau altora in dar lucruri pe care mi le doresc eu. se intampla.

Floricele

teorii

De ce toate teoriile conspiratiei sunt distopii? de ce conspiratia duce neaparat cu gandul la ceva nasol?
daca lumea in care traim azi e una dubioasa, nesanatoasa, daca, sa zicem, am sti sigur (sic) ca la conducerea ei sunt doar incompetenti cu cravata sau afaceristi pentru care incalzirea globala e doar o metoda de specula, de ce nu s-ar realiza o conspiratie pozitiva, care sa dea peste cap sistemul, sa-l faca asa cum trebuie?

M-am apucat simultan de '1984' (1949) si de 'minunata lume noua'...nu ma pot hotari ce, cum e mai freaky.

-despre Aldous Huxley: In Scopuri şi mijloace explica faptul ca in civilizatiile moderne majoritatea oamenilor doresc o lume a libertatii, pacii, dreptatii, si dragostei fratesti, desi nu au nici cea mai vaga idee cum sa o realizeze.

-despre George Orwell: socialist convins, a plecat în Spania în decembrie 1936 ca să devină corespondent de război în timpul războiului civil spaniol. S-a alăturat însă ca voluntar Diviziei Lenin din Barcelona, unitate condusă de Partidul Muncitorilor de Unitate Marxistă (PMUM).

hypothetical to do list

Lucruri minunate pe care nu le fac din lene, ignoranta & lipsa de vlaga, determinare si nebunie, pretextand tot felul de kkt-uri (existenta jobului+insuficienta banilor+absenta timpului):

1. jucarii pentru oameni mari, dar si pentru oameni mici - asa, ca momiji, multe, colorate, destepte.

2. cutii-jucarii, pentru jucariile de la pct 1.

3. calatorii la/in:
a. Timisoara, Cluj, Alba-Iulia
b. Kosovo, Grecia, Serbia.
c. India, Mexic, China.

4. fundatia care, prin intermediul proiectelor cu finantare europeana si al petrecerilor, aduna bani pentru idei destepte - ca aia cu casele eco, in forma de ou, pentru homelessi